Laboro îi ajută pe refugiații ucraineni
Laboro îi ajută pe refugiații ucraineni care doresc să se angajeze în județul Satu Mare. În curând, pe platformă, vor fi publicate anunțuri de angajare, pentru care pot aplica și cetățeni ucraineni. Aceste locuri de muncă vor apărea pe site cu o distincție vizibilă și clară.
Legat de această temă, au fost publicate următoarele reglementări oficiale:
Cetăţenii ucraineni care doresc să se angajeze pe teritoriul României nu au nevoie de aviz de angajare pentru o perioadă de maxim 9 luni dintr-un an calendaristic.
Cetăţenilor Ucrainei, intraţi în România în scopul încadrării în muncă, li se prelungește dreptul de şedere temporară în scop de muncă, dacă prezintă contractul individual de muncă cu normă întreagă, înregistrat în registrul general de evidenţă a salariaţilor, din care rezultă că salariul este cel puţin la nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată.
În cursul celor nouă luni, cetăţenii ucraineni pot cere acordarea protecţiei subsidiare sau a statutului de refugiat, prin care dobândesc următoarele drepturi:
să fie angajaţi de persoane fizice sau juridice, în aceleaşi condiţii ca şi cetăţenii români;
să beneficieze de asigurări sociale, de măsuri de asistenţă socială şi asigurări sociale de sănătate, în condiţiile prevăzute de lege pentru cetăţenii români;
să beneficieze de tratament egal cu cetăţenii români în ceea ce priveşte echivalarea studiilor sau a perioadelor de studii, recunoaşterea diplomelor, atestatelor şi certificatelor de competenţă, precum şi a calificărilor profesionale care dau acces la profesiile reglementate din România, în conformitate cu reglementările în vigoare.
(Sursă:g4media.ro)