Curs de formare în domeniul antreprenoriatului

Curs de formare în domeniul antreprenoriatului 

În perioada 30 septembrie - 1 octombrie a.c., a avut loc, la Satu Mare, cursul de formare în domeniul antreprenoriatului, organizat de Asociația AGES, în cadrul proiectul HEY! La acest curs au participat 20 de tineri cu vârsta cuprinsă între 17 și 35 ani, provenind din medii defavorizate. Costurile de organizare, inclusiv cele corespunzătoare participării tinerilor la acest curs, au fost acoperite în totalitate din bugetul proiectului.

Datorită interesului crescut față de programul de formare, deși numărul locurilor a fost inițial limitat la 15, organizatorii au făcut eforturi pentru a înscrie la curs 20 de tineri. Cei prezenți s-au implicat activ pe toată durata cursului, formatorul reușind să le trezească și să le mențină interesul și entuziasmul prin exerciții, studii de caz, jocuri de rol, exemple concrete, alături de prezentările teoretice.

Până la finalul cursului, participanții au dobândit cunoștințe despre ceea ce înseamnă o afacere, cum să o inițieze, cum se dezvoltă un plan de afaceri, care sunt legile referitoare la înființarea și funcționarea unei afaceri. De asemenea, au aflat despre rentabilitatea unei afaceri și multe alte informații utile tinerilor antreprenori.

În 12 octombrie a.c. cursanții vor prezenta planul de afaceri pe care îl pregătesc folosindu-se de cunoștințele și abilitățile dobândite la curs și vor participa la examenul pentru obținerea unui certificat acreditat, care să le ateste competențele  antreprenoriale. Pe parcursul dezvoltării planului de afaceri, tinerii vor beneficia de consultanță din partea specialiștilor Asociației AGES.